Ordin de ministru: copiii să se joace!

Copiii să se joace!

Ultimul anunț al ministrului învățământului, Mircea Dumitru, este acela că luni, adică pe 28 noiembrie 2016, urma să semneze un ordin prin care copiii ajunși în sistemul de învățământ românesc să aibă mai mult timp de…joacă. Cam așa traduc eu ordinul. De ce? Simplu. Foarte puțini dascăli și la fel de puțini părinți au înțeles, de-a lungul timpului, că, chiar dacă frecventează școala, copiii sunt copii până pe la 18 ani. „Fenomenul” copilăriei pare  însă să fi dispărut total (pe alocuri) din viziunea școlară a celor care predau. În urmă cu ceva timp, prin 2008, am scris pe un alt blog despre suprasolicitarea elevilor noștri, adică din România. De ce? Fiindcă pe lângă orele de la școală fiecare elev care ajungea și ajunge azi acasă mai învață încă 5-8 ore pentru pregătirea lecțiilor de a doua zi. E un adevărat corporatist neplătit!

Întrebarea firească ar fi: de ce este nevoie de un ordin de ministru pentru a doza cantitatea de teme pe care le primesc elevii/copiii acasă? Cred că răspunsul comportă, cu riscul de a supăra mulți dascăli și părinți, doar sinceritate: fiindcă nu există limite. Fiindcă nu mai există acea empatie prin care profesorul/învățătorul, elevul și părintele erau un tot frumos, rotund. Profesorul îndruma și elevul îl admira, părinții erau mulțumiți. Așa se năștea învățătura pentru minte, inimă și suflet. E ca în zicala aceea care-ți spune că dacă îți e dragă munca pe care o faci, aia nu e muncă, e plăcere.

Așa se făcea cândva că, dacă-ți plăcea profesorul, erai dispus să muncești în plus, tu elev, fără să te oblige nimeni. Și am experimentat asta chiar eu, în liceu, când aveam un profesor de matematică care, culmea!, era preferatul unei clase întregi de uman și toți eram dispuși să învățăm doar fiindcă ne plăcea profesorul. Nici o temă nu ni se părea prea lungă, prea grea sau prea…mare. Dar…asta-i altă discuție și timpurile de azi sunt aproape total diferite.

În 2016 puțini elevi mai merg la școală de plăcere, și mai puțini elevi recunosc că își fac temele fiindcă le place ceea ce fac, ci fiindcă trebuie; puțini elevi au timp să „vadă” și altceva decât concurența. În fond la asta s-a ajuns: elevii sunt într-o perpetuă concurență, de cele mai multe ori falsă, indusă de aproape toți adulții din jurul lor.