Protestul ca formă de educație

in+democratie+thumbnail.jpg

Afiș preluat de pe http://www.artofprotest.ro

De ceva timp societatea românească s-a scindat, din nou, fiindcă unii cetățeni protestează.

Guvernul (PSD-ist) instalat în Palatul Victoria, legitim, nimic de zis, a decis foarte curând după instalare, prea curând aș zice, să ia măsuri pentru „prosperitatea” populației (mă feresc să scriu „popor” fiindcă guvernul nu pare că se gândește la noi ca la un popor). A dat larg cu o mână în timp ce lua cu cealaltă fiindcă altfel nu avea de unde să dea. Ca să fim sinceri până la capăt a redistribuit resursele e care (nu) le avea luând de la toți cei care au salarii mari, CAS sau CASS-ul, pentru a da pensionarilor banii și iluzia că au primit ce li s-a promis: majorarea pensiilor. A mai fixat și date pentru majorarea salariului minim pe economie care, se pare, nu va aduce nimic bun fiindcă iar vor crește niște taxe și impozite, mai ales impozite. Așa că: să nu ne bucurăm! Oricum unii pensionari nu au primit nimic fiindcă…nu se încadrau. Nici nu mai contează în ce nu se încadrau.

Pe de altă parte societatea chiar s-a scindat de-a binelea odată cu protestele inițiate de o parte a societății împotriva (atenție!) unor or-do-nan-țe despre amnistie și grațiere care urmăresc (vezi Doamne!) să nu ne ia banii din buzunare plătind amenzi la CEDO pentru condițiile din penitenciare. Partea care nu se vede, de către antiprotestatari, este  aceea cu „sunt grațiați sau amnistiați cei care au pedepse cu suspendare” (am citat cu aproximație din „celebrele” ordonanțe). Asta ca să nu mai umple pușcăriile ….fictive probabil. Mă gândesc că CEDO știe că avem deținuți dar nu știe că unii stau acasă.

Campania cu condițiile dificile sau inumane din pușcării a început acum multe luni în urmă când, niște televiziuni și niște ziare (unii ar zice acoperiții din presă dar nu știm), au decis că pe noi românii nu ne preocupă îndeajuns acei oameni care au ajuns acolo. Și, într-adevăr, nu ne preocupau. Deloc. Grijile celor care stau afară din pușcării ca să plătească taxe și impozite pentru cei care stau, bine mersi!, în pușcării sunt mai mari. Mult mai mari și, pentru un procent important, înseamnă supraviețuire fără să furi. Adică să trăiești cu ce-ți dă statul, patronul sau firma ca salariu.

Noi, ăștia de afară, ar trebui să știm foarte bine și argumentat de ce fiecare deținut aflat în pușcăriile din România (bune, rele, cum or fi!) are nevoie de 2500 de lei lunar ca să stea acolo? Adică 25 de milioane de lei vechi! Și nu știm. Știm doar ce ni s-a spus prin mass-media care, uneori, având clar scopuri ascunse, devine „avocatul diavolului”. Nu mă voi apuca acum, ipocrit aș zice, să compar sumele pe care le primește un copil sub formă de alocație, un bătrân aflat într-un azil sau un pacient aflat într-un spital de stat deși ele pot fi un barometru al oricărei guvernări din ultimii 27 de ani.

„Datele oficiale arată că, din suma alocată de stat pentru un deţinut pe lună, de 2.500 de lei, 457 de lei reprezintă costul de întreţinere, 140 de lei pentru hrană, 83 de lei pentru sănătate. În total, 680 de lei pe lună. Circa 1.800 de lei sunt costuri de personal, la care se adaugă costul investigaţiilor, precizează Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Deficitul de spaţii, potrivit CEDO, este de 14.000 de locuri.”[1]

Mă voi apuca în schimb să întreb de ce antiprotestatarii care apar prin guvern și parlament, pe la televizor, prin emisiunile televizate, prin show-uri consideră că cei care protestează vor neapărat să dărâme guvernul sau să strice ordinea constituțională? De unde ideea asta? Ar trebui să ne amintim în fiecare zi, în fiecare minut sau secundă că am stat „în genunchi” vreo 50 de ani tocmai fiindcă ORICE protest era considerat a strica ordinea constituțională. Când tinerii (și nu numai) au aflat că sunt o forță, au protestat. Ceva ce nu se mai văzuse până atunci! Așa a picat regimul care ne înfometase și ne izolase de restul lumii. Ce repede uităm!

Și acum când protestul e o formă de a amenda politicienii care derapează sau, și mai rău, deraiază, o parte (întotdeauna „cealaltă” parte a societății) se gândește să antiprotesteze. Grav. Și e grav fiindcă fiecare are dreptate dar poziția „să ne situăm de cealaltă parte a baricadei” face rău întregii societăți.

Protestul trebuie să existe, să facă parte din noi, să nu lăsăm pe nimeni să ne mai spună că e bine așa dacă noi, cetățenii votanți sau nu,  considerăm că nu e bine. Să replicăm! Asta e protestul. Pe ceilalți („cealaltă parte” și îmi pare rău deja că scriu asta a 4-a oară) ar trebui să îi bucure faptul că societatea e sănătoasă, societatea vede ceea ce fac politicienii, societatea nu stă obedientă, societatea e vie. Altfel, dacă acceptă tot ce i se „servește” prin legi și ordonanțe și nu protestează niciodată, înseamnă că e moartă sau și-a semnat deja condamnarea la moarte și merge către o nouă dictatură. Și mulți dintre noi știm deja cum arată dictatura inspirată de Coreea de Nord.

Sigur că unii ar spune că guvernul trebuie lăsat să lucreze. Fals! Total fals! Guvernul trebuie să lucreze (dar nu lăsat ci ținut din scurt) în interesul tuturor cetățenilor, chiar și a celor care nu l-au votat și (guvernul) nu trebuie să considere că a ajuns acolo pentru a „lucra” (pe șest) în interesul propriu. Orice măsură ar adopta, dacă ea aduce beneficii doar unor politicieni, beneficii pe care nu le-ar avea dacă legea nu ar fi adoptată de parlamentarii colegi sau chiar de miniștrii colegi, înseamnă trafic de influență. Aici trebuie să subliniez că nu înțeleg deloc de ce nimeni (adică NIMENI de nici o parte) nu a protestat când parlamentarii votau pe bandă rulantă ce beneficii li se cuvin (cu nesimțire) după anii de stat în parlament. Parcă stătuseră la pușcărie, nu în Parlamentul României!

Cam același lucru a făcut Tăriceanu când s-a băgat (mi se pare oribil cuvântul dar ăsta e) în față la pașapoarte fiindcă era politician, al doilea om în stat și…putea. Ba ne-a mai și servit un fel de înjurătură stilată cum că al doilea om în stat nu trebuie să stea la coadă fiindcă are treburi foarte importante! Halal! Al doilea om în stat are o singură treabă: să fie exemplu personal pentru restul cetățenilor țării. Ar fi putut să dea dovadă de modestie, de spirit civic și de ceva mai multă educație. Altfel eu, cetățean, nu pot să-l consider decât ultimul om în stat. Și așa a rămas pentru mine. Niciun respect!

O concluzie se impune de la sine: asta e societatea creată de partidele și guvernele celor 27 de ani, care nu au văzut chiar din prima zi după revoluție (tot mai sper că a fost o revoluție!) învățământul și educația ca pe o prioritate națională absolută. Așa s-a făcut că am avut și avem elevi care nu au frecventat școala sau doar au trecut pe acolo să obțină (cam fraudulos) un certificat oarecare fiindcă exemplele din mass-media erau infinit mai multe și promovau nefrecventarea sau desconsiderarea școlii. Ce-i drept nici ministerul educației (vorbe mari!) nu făcea nici o educație „promovând” plagiatul și furtul la examene  sau olimpiade, de unde concluzia că nu ai de ce să frecventezi școala dacă părinții au destui bani să plătească Capacitatea, Bac-ul, intrarea la facultate, diploma…. Sute, mii de elevi au ajuns în societatea de azi cu ideea că banul rezolvă tot și nu ai nevoie decât de „Goagăl” ca să demonstrezi cât de deștept ești. Unii au devenit infractori și sunt din ce în ce mai mulți. Și partidele chiar ne-au impus astfel de politicieni analfabeți, infractori, traficanți de influență sau chiar de lucruri mai grave, care au ajuns modele (fără nici un fel de ghilimele) pentru alții.

Educația trebuia să facă diferența și nu a reușit. A ratat. Se vede asta cu ochiul liber azi când o parte a societății consideră că cealaltă parte vrea să dărâme guvernul dacă protestează.

Eu zic să considerăm protestul o formă de educație. Fiindcă asta e.

Ai greșit tu (politician, parlamentar, ministru, funcționar) eu, cetățean, protestez. Findcă tu, cel care ai greșit nu trebuie să crezi (nici un minut) că eu sunt la cheremul tău. Tu ești în slujba mea fiindcă te-am ales să faci această muncă. Pentru asta trebuie să te simți onorat și să lucrezi zi și noapte ca tuturor, inclusiv mie, să ne fie mai bine. Nu doar ție sau nu numai ție. Și, dacă prin tot ceea ce faci, ție nu îți va fi mai bine ci doar cetățenilor, asta trebuie să fie mulțumirea supremă. Poți să te lauzi în viitor că ai făcut ceva pentru cetățeni că doar de-asta te-au ales! Adică te educăm, îți arătăm unde greșești.

La final poate e bine să citim articolul de mai jos după care să le spunem politicienilor că în loc să se lamenteze că trebuie să plătească amenzi la CEDO, să se așeze la masa rotundă și să nu se miște de acolo până nu găsesc soluții pentru îmbunătățirea condițiilor din pușcării. Să lase orice plimbare, concediu, „schimb de experiență” prin Hawai sau Dubai și să muncească. Restul cetățenilor nu au de ce să suporte gâlceava asta sinistră care îi scindează în protestatari și antiprotestatari.

„Deținuții români, cei mai scumpi din sud-estul Europei” http://www.puterea.ro/special/detinutii-romani-mai-scumpi-ca-cei-din-sud-estul-europei-151746.html

Articol publicat pe toate blogurile mele.

_______________________________________________________________

[1] Am citat din articolul: „Deținuții români, cei mai scumpi din sud-estul Europei” http://www.puterea.ro/special/detinutii-romani-mai-scumpi-ca-cei-din-sud-estul-europei-151746.html. Cotidianul național online http://www.puterea.ro/

 

 

Anunțuri

„Codul de etică pentru învățământul preuniversitar” în dezbatere

debate.jpegMENCȘ a anunțat ieri pe site-ul său că se lansează în dezbatere până la data de 17 februarie 2017 „Codul de etică pentru învățământul preuniversitar”.

În ultimii ani și-a făcut loc tot mai mult, în spațiul învățământului românesc și nu numai, ideea apariției unul astfel de cod. Deși am profesat peste 35 de ani în învățământ și mi-am petrecut anii de școală în timpuri comuniste niciodată nu-mi amintesc să fi existat atâtea încălcări (unele grave) ale acestui cod în învățământ, ca în ultimii 5-6 ani. Ba, mai mult, nu cred că cineva își punea problema (pe atunci sau până de curând) să scrie acest cod pe „hârtie” pentru a fi citit de toată lumea, în condițiile în care, cei 7 ani de acasă, educația primită și respectul față de elev sau profesor (după caz) nu intra în discuție ci era o normă universal acceptată și nimeni nu se gândea să încalce norma.

Codul este  actualmente ultra necesar în condițiile în care unii (din ce în ce mai mulți) dintre cei care profesează în școli, pur și simplu nu înțeleg ideile de moralitate, etică, obiectivitate, interesul elevului (numit educabil în cod) sau, deși le înțeleg nu le aplică. Rămâne de văzut dacă el va avea vreo utilitate practică după definitivare.

Iată comunicatul MENCȘ:

Data publicării: 19 Dec 2016

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) lansează dezbaterea publică referitoare la Codul de etică pentru învățământul preuniversitar, pornind de la propunerea Consiliului Național de Etică din învățământul preuniversitar (CNE).

Astfel, în perioada 19 decembrie 2016 – 17 februarie 2017, toți cei interesați sunt invitați să transmită propuneri de îmbunătățire a documentului redactat de CNE, organism consultativ al MENCȘ, în conformitate cu prevederile Legii Educației Naționale nr.1/2011 (cu modificările și completările ulterioare). Sugestiile și propunerile pot fi trimise pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro.

În paralel, vor fi organizate dezbateri la care vor fi invitați specialiști în etica aplicată și managementul eticii, reprezentanți ai elevilor, ai părinților, reprezentanți ai societății civile și, nu în ultimul rând, toți factorii de decizie interesați de elaborarea unui document robust și util. Calendarul acestor evenimente va fi anunțat în perioada imediat următoare.

Consultarea publică are rolul de a ajuta la construirea unei infrastructuri etice în care să fie inclus atât codul propriu-zis, cât și instrumente şi mecanisme cât mai coerente de implementare a sa. De asemenea, intenția Ministerului Educației este ca acest cod de etică să fie un instrument intrainstituțional, adică un act normativ-cadru care să ofere posibilitatea unităților de învățământ de a adopta documente interne similare, în funcție de specificul fiecărei școli în parte.

Prin urmare, considerăm că ar fi deosebit de utile puncte de vedere argumentate în ceea ce privește principiul libertății profesionale, atribuțiile comisiilor județene de etică, procedura de sesizare a acestor comisii, precum și sancțiunile ce ar putea fi aplicate în cazul constatării unor abateri de la pevederile codului de etică. Această dezbatere are ca scop și realizarea unei diagnoze morale a școlii românești care să detecteze comportamentele imorale nocive, sancționabile de viitorul cod.

Toate propunerile avizate vor fi integrate în versiunea finală și consolidată a codului, aprobat ulterior prin ordin de ministru.

PDF icon proiect cod etica 19_12_2016.pdf

BIROUL DE COMUNICARE

…și totuși s-a dat!

 

signature-36968_640

Ordinul 5893 semnat

Adică ordinul de ministru în care scrie,  negru pe alb, câte teme au voie să facă elevii obligatoriu acasă: OMENCS 5893. Mai jos, în cuprinsul articolului, în format pdf e ordinul.

Deși ordinul s-a dat încă înainte de mini vacanța de 1 Decembrie, dintr-o confuzie, zice ministrul, el nu a fost publicat pe site. Păi confuzia ar fi cam așa: site-ul ministerului educației nu funcționează de vreo 3-4 zile, deci o confuzie totală. Azi funcționează. Probabil e vorba de mentenanță dar, între timp, nimeni nu a avut acces la documente sau informații fiindcă totul era blocat.

Ca de fiecare dată, reacțiile diverselor categorii, nu au întârziat să apară. De la elevi care se bucură la părinți care se îngrijorează, de la profesori care se panichează de-a dreptul la cetățeni care cred că totul va merge mai prost în învățământ.

Cel mai mult m-a intrigat reacția unui profesor, director al unui colegiu din Cluj, care susţine că ordinul de ministru privitor la temele elevilor va avea un efect invers, iar ”copiii îşi vor dubla cantitatea de teme” deoarece fiecare profesor se va simţi ”dator” să dea de lucru elevilor, declarând că ”de la o idee bună s-a ajuns la o idee populistă” şi că ”era necesară măcar o simulare pe calculator”, am citat de pe site-ul News.ro. 

Eu personal nu prea pot să înțeleg de ce, dacă nu este nevoie, fiecare profesor s-ar simți dator să dea teme elevilor? Care ar fi ideea? Să demonstrezi ce? O aroganță cum că profesorul e…deasupra unor astfel de reglementări? O răzbunare de genul „Las’ că vă arăt eu vouă (adică elevilor) teme puține!”

În plus, omul, profesorul acesta, crede că totul va avea un efect invers. Adică, domnia -sa în calitate de profesor/director nu se gândește cum să pună în aplicare ordinul, ci „vede” (cu ochii minții, probabil) de pe acum o mulțime de școli care nu vor aplica noile reglementări. Păi cum să zic: de aici pornește avalanșa de teme pentru elevii noștri, avalanșă care pare că nu se va opri dacă se mai găsesc niște sute de astfel de …„gânditori”. Altceva ar fi dacă toți cei implicați ar încerca o dezbatere care să ducă la soluții creative, la idei utile în practică, la modalități de implementare a ordinului fără a da verdicte de genul: nu se poate!

Ca să nu rămânem doar la ideile negative ar fi bine să lecturăm și reversul medaliei: Elevii dintr-o scoala din Romania nu au primit teme pentru acasa timp o luna. Iata rezultatele acestui experiment inedit”

Ordin de ministru: copiii să se joace!

school.jpg

Copiii să se joace!

Ultimul anunț al ministrului învățământului, Mircea Dumitru, este acela că luni, adică pe 28 noiembrie 2016, urma să semneze un ordin prin care copiii ajunși în sistemul de învățământ românesc să aibă mai mult timp de…joacă. Cam așa traduc eu ordinul. De ce? Simplu. Foarte puțini dascăli și la fel de puțini părinți au înțeles, de-a lungul timpului, că, chiar dacă frecventează școala, copiii sunt copii până pe la 18 ani. „Fenomenul” copilăriei pare  însă să fi dispărut total (pe alocuri) din viziunea școlară a celor care predau. În urmă cu ceva timp, prin 2008, am scris pe un alt blog despre suprasolicitarea elevilor noștri, adică din România. De ce? Fiindcă pe lângă orele de la școală fiecare elev care ajungea și ajunge azi acasă mai învață încă 5-8 ore pentru pregătirea lecțiilor de a doua zi. E un adevărat corporatist neplătit!

Întrebarea firească ar fi: de ce este nevoie de un ordin de ministru pentru a doza cantitatea de teme pe care le primesc elevii/copiii acasă? Cred că răspunsul comportă, cu riscul de a supăra mulți dascăli și părinți, doar sinceritate: fiindcă nu există limite. Fiindcă nu mai există acea empatie prin care profesorul/învățătorul, elevul și părintele erau un tot frumos, rotund. Profesorul îndruma și elevul îl admira, părinții erau mulțumiți. Așa se năștea învățătura pentru minte, inimă și suflet. E ca în zicala aceea care-ți spune că dacă îți e dragă munca pe care o faci, aia nu e muncă, e plăcere.

Așa se făcea cândva că, dacă-ți plăcea profesorul, erai dispus să muncești în plus, tu elev, fără să te oblige nimeni. Și am experimentat asta chiar eu, în liceu, când aveam un profesor de matematică care, culmea!, era preferatul unei clase întregi de uman și toți eram dispuși să învățăm doar fiindcă ne plăcea profesorul. Nici o temă nu ni se părea prea lungă, prea grea sau prea…mare. Dar…asta-i altă discuție și timpurile de azi sunt aproape total diferite.

În 2016 puțini elevi mai merg la școală de plăcere, și mai puțini elevi recunosc că își fac temele fiindcă le place ceea ce fac, ci fiindcă trebuie; puțini elevi au timp să „vadă” și altceva decât concurența. În fond la asta s-a ajuns: elevii sunt într-o perpetuă concurență, de cele mai multe ori falsă, indusă de aproape toți adulții din jurul lor. Continuă lectura

Prima zi de…educație? Mereu.

Placeholder ImageEducația nu se face într-o zi, nici într-un an, nici într-o viață. Nu, educația se face zi de zi de zi. Altfel educația nu există. Și asta înseamnă că poți fi educat sau poți să te autoeduci. Există un timp pentru a fi educat. Asta înseamnă „cei 7 ani de acasă”. Și asta fac, de obicei, părinții sau bunicii sau grădinița sau asta (educația) poate fi lăsată la voia întâmplării și o face televizorul, tableta, telefonul smart, strada, etc. Sigur că, cineva cârcotaș ar zice, „asta nu e educație!” Vă înșelați. Și asta e tot educație dar una neghidată, necontrolată, ne….nimic.